sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Innex, prietena mea

Sunt asa de suparata,
Nu mai pot sa fac nimic.
De cand m-am mutat la casa,                    
Timpu-mi este inamic.

Gatesc, ca o gospodina.
Fac curat, spal rufe, calc,
Dar fara un time-management,
Simt ca n-o mai scot la cap.

Si vreau sa le fac pe toate
Si rabdare n-am deloc.
Dar tehnologia ne-ajuta
Sa facem din viata un joc.

Si eu de ce sa nu profit
Daca e atat de simplu
Sa imi fac prieteni noi
Sa-mi organizeze timpul?!

Am aflat acum de Innex,
O masina de spalat,
Pe care apesi o data
Si pornesti pe drum curat.                      


Dureaza doar doua secunde
Pana cand ea intelege
Ca tu vrei sa cureti bine,
Sa bifezi zero probleme.

E cea mai tare de pe piata,
Are cel mai bun sistem.
Usa mare, scoate pete,
Chiar si pe cele de gem.

Un panou de navigare
Pe care doar il atingi
Si dorintele-arzatoare
Nu vor mai fi doar un vis.                                                                                 

Innex vine la pachet
Cu energie si mult timp
Doi prieteni de nadejde
Indiferent de anotimp.

Increderea si delegarea
Sunt atu-urile ei
Eu de azi o vreau pe Innex
La bine si, chiar, la greu!                                           



miercuri, 27 noiembrie 2013

Cand timpul iti este inamic

Off, dar cate lucruri nu se intampla cand ti-ai facut drept inamic tocmai timpul...Mereu suntem in criza de timp, avem atatea de facut, incat daca nu ne intocmim un program de time-management, am putea sa o luam razna, mai ales atunci cand rabdarea nu se afla printre calitatile noastre.
Cate nu sunt de facut intr-o casa...mancare, spalat, calcat si lista continua si continua...Dar viata isi urmeaza cursul si inovatia ne surprinde zi de zi. Suntem intr-o continua evolutie, altfel nici nu cred ca am putea sa ne indeplinim toate sarcinile.

Ziua este din ce in ce mai scurta, iar noi ne programam tot felul de activitati, care, de cele mai multe ori, nu suporta intarziere. Asa ca solutia cea mai simpla este sa imbratisam tare tare tehnologia si sa profitam de fiecare element nou aparut la orizont. Asadar, eu mi-am propus ca pentru realizarea fiecarei activitati casnice, pentru ca aici eu sunt sefa si imi stabilesc propriile reguli, sa aloc un anumit timp. Chiar am inceput sa completez o agenda special pentru aceste lucruri, intrucat un om organizat face fata cu brio oricarei situatii :).

Recunosc ca lucrul cel mai enervant mi se pare spalatul rufelor, chiar daca nu imi agresez manutele delicate facand asta si exista o masina automata pentru asa ceva...dar chiar si asa, este vorba de timp...pai mai intai trebuie sa stau sa le sortez, apoi sa-mi aleg un anumit program pentru fiecare transa, pe care il mai si personalizez cu temperatura pe care o vreau , numarul de rotatii, iar daca dureaza prea mult iar ma enervez, doar nu stau o zi intreaga sa spal rufe...Si mai sunt si unele pete greu de scos, pe care de multe ori le las la inmuiat ca masina mea saraca nu face fata si iar pierd timp pretios...

Dar, parca citindu-mi gandurile si dorind sa-mi indeplineasca dorintele, Indesit a inventat ceva revolutionar, din punctul meu de vedere: noua masina de spalat Innex, bazata pe tehnologia de programare Turbo, care parca ar fi vestita lampa a lui Alladin: cu o singura apasare, in doua secunde visele tale devin realitate. Da, chiar asa!
Conform unui studiu realizat de cercetatorii Universitatii din Bonn, cel mai utilizat program de spalare este ciclul pentru bumbac si sintetice, fiind ales de 70% dintre europeni. Deci, in doua secunde, am rezolvat problema. Nu mai pierd timp pentru alegerea programului, cu rotatii si temperatura...exista un singur buton care face asta, mult mai bine si mai repede decat mine. Ce sa mai zic de faptul ca are cea mai mare usa de pe piata, la mine e un calvar cand vreau sa introduc rufele, mai mai ca incepe razboiul intre mine si masina. Daca nu am fost si eu inzestrata cu rabdare, asta e...ehee, si cate nu sunt ca mine!

Ce imi mai place mie la Innex este faptul ca a fost prevazuta cu trei optiuni anti-pete pentru indepartarea dificila a acestora, nu mai e nevoie sa pun rufele la inmuiat inainte de spalare, si un ciclu miros care elimina rapid mirosurile persistente din haine.

In sfarsit mi-am facut si eu o prietena pe care chiar ma pot baza in cele mai dificile momente, are doua calitati care m-au cucerit: delegare si incredere.

Cu ea salvez timp si energie, o recomand tuturor celor care se afla permanent intr-o criza de timp!



marți, 26 noiembrie 2013

Ce nu te doboara te face mai puternic!

Inca din copilarie mi-a placut sa scriu... povesti sau poezii, uneori chiar ganduri proprii, pareri personale referitoare la diferite evenimente la care participam. Si aveam o mare satisfactie pe atunci tocmai pentru ca reuseam sa induiosez oamenii mari...probabil tocmai pentru ca sursa cuvintelor imbietoare era chiar sufletul curat al unui copil. Si faceam asta cu drag si mai ales in mijlocul naturii, sub bolta de vita de vie din curtea bunicilor, acolo ma incarcam, prindeam forte noi si inspiratie din belsug.

Intr-o zi cu soare la propriu, ma adaposteam sub bolta din curte si am inceput sa scriu o poezioara de vreo 6 strofe, de care eram foarte mandra. Atat de mandra, incat le-am citit-o si bunicilor, pentru a afla si parerea lor. Si acum imi amintesc foarte limpede reactiile pe care le-au avut vis-a-vis de "opera" mea...am trecut in cateva minute de la agonie la extaz si inapoi. Bunica a ramas foarte placut surprinsa, era mandra de mine, de ceea ce transmisesem prin catreva strofe, insa bunicul tacea, de parca l-ar fi lasat ceva fara cuvinte si afisa un zambet ironic. Bineinteles ca i-am cerut si lui parerea, era importanta pentru mine parerea oricui, ca si acum, insa nu m-am gandit ca mi-ar putea provoca suferinta.

Mi-a spus, afisand acelasi zambet ironic: "Ne citesti poezii de Eminescu si spui ca le-ai scris tu, tataie?"
In acel moment nu am stiut cum sa reactionez...vroiam sa plang, dar daca faceam asta aratam ca sunt slaba si m-am ferit tot timpul de lucrul asta...M-am calmat si am spus doar atat: "Eu am scris-o si voi mai scrie si altele, sa stii!"

Acum, dupa aproximativ cincisprezece ani, l-am intrebat pe bunicul meu daca isi mai aminteste momentul cand nu mi-a recunoscut poezia la adevarata ei valoare, ba chiar m-a acuzat de plagiat :)
S-a gandit cateva momente si a spus ca nu-si aminteste. Atunci i-am inmanat un mini album de poezii scris de mine si unul de Eminescu, pentru a sesiza diferenta.

Stand si gandindu-ma atata timp la spusele sale de atunci, am realizat de fapt ca nu trebuia sa-mi provoace suferinta absolut deloc, ba chiar trebuia sa ma mandresc ca am fost comparata cu o asemenea valoare :)
Dar, copil fiind, tanjeam dupa recunoasterea personala. I-am multumit pentru vorbele sale de atunci, care mi-au dat putere sa scriu in continuare, sa nu ma dau batuta.

Asa ca sunt intru totul de acord cu citatul "Ce nu te doboara te face mai puternic!"


vineri, 22 noiembrie 2013

Scrie-i Mosului din timp!

Astazi este o zi perfecta pentru scris.
Incepem prin a ne pune ordine in ganduri si apoi asternem incetisor cuvinte poleite pe un fin pergament.

Si cum a mai ramas foarte putin pana la Craciun, ne pregatim povestioarele si scrisoricile catre Mosul, pentru a ne aduce in dar tot ce este mai frumos si mai bun, pentru a ne implini si anul acesta cele mai arzatoare dorinte.

Nu trebuie decat sa ma contactati, pe e-mail sau printr-un simplu comment adresat acestui articol, si va voi redacta cele mai frumoase povestioare, poezioare si scrisorici adresate Mosului, Spiridusilor sau chiar familiei voastre, cu cele mai calde ganduri de Sarbatori.

Astazi ploua cu inspiratie!!!

Asadar, primele 3 (trei) propuneri primite de la voi pe e-mail sau prin comment la acest articol se vor redacta gratuit, din partea unui spiridus al lui Mos Craciun, pe care l-am primit in dar anul trecut , pntru a ma ajuta cu scrierile :)

Asa ca noi asteptam cu nerabdare sa fim solicitati.
 
Oferta este valabila pana pe 20.12.2013.


joi, 7 noiembrie 2013

Decizii

Nu stiu cum sunt altii in privinta luarii unei decizii, dar eu, cu siguranta, sunt foarte nehotarata, cu atat mai mult cu cat miza este foarte mare, iar acea miza reprezinta viitorul...Fiecare decizie ne influenteaza in mod pozitiv sau negativ viata, de aceea momentul luarii acesteia este foarte important. Buun, dar ce faci cand, pur si simplu nu stii incotro s-o iei, nu stii daca te vei descurca mai bine pe calea A, B sau C?

Daca ar veni cineva la mine, cu aceeasi problema ca a mea, si m-ar intreba ce cred despre situatia sa, ce ar fi mai bine sa aleaga, as sti ce sa-i raspund, si nu asa, oricum, i-as oferi argumente pro si contra pentru fiecare solutie in parte, ma pricep foarte bine la a da sfaturi altora, insa, cand este vorba de viata mea, lucrurile nu mai stau chiar asa...si din pacate, timpul este dusmanul nostru, al tuturor!


marți, 5 noiembrie 2013

Ipocrizie, cruda esti!

Citesc, ma minunez, desi nu ar trebui, nu ar trebui sa ma mai mire nimic, ar trebui sa ma lase rece, insa eu sunt un om cald, nu ma pot raci asa usor...asa sunt unii oameni, prieteni, buni colegi, iti zambesc in fata, se arata bucurosi cand te vad sau cand le vorbesti, ba chiar mai mult, cand le spui sincer ca ii apreciezi pentru ceva.

Ce e trist este ca aceste persoane isi irosesc clipe frumoase din viata, ganduri curate, poate povesti minunate...si pentru ce? Pentru a judeca niste oameni pe care, poate, nu-i cunosc? Sau poate ca da...cine stie...Cu totii ,cred ca, cel putin o data in viata, ne atribuim "scaunul" de Judecator, insa putini sunt cei care, dupa ce fac asta, se gandesc ca poate au fost cruzi, poate nu trebuia, poate nu a fost momentul potrivit, sau poate chiar nu era treaba lor sa emita anumite judecati.

Dar atunci viata ar fi mult prea usoara, oamenii ar fi toti curati si nu ar mai exista balanta care sa faca diferenta intre alb si negru, yin si yang, bine si rau...


Dorinte

Se spune ca atunci cand iti doresti ceva foarte mult devine realitate...oare asa o fi? Mi s-a intamplat si mie, recunosc, insa dupa o lunga asteptare, poate tocmai pentru ca trebuie sa lupti mult timp pentru a-ti indeplini visul. Cum bine spune si zicala : "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista"... trebuie sa muti si muntii din loc pentru proiectia pe care ti-ai stabilit-o de la inceput, asta neinsemnand ca trebuie sa calci pe cadavre, cum multi fac. Trebuie sa dai din coate, dar fara sa lovesti pe nimeni, numai asa cred eu ca poti fi, intr-un final, mandru de realizarea ta si fericit de a te afla in noua situatie, la care ai visat dintotdeauna.


Cand eram copil, aveam pe un perete in bucatarie o icoana ce o reprezenta pe Fecioara Maria cum priveste fix spre cel care ii adreseaza o multumire si o rugaciune, ca in majoritatea iconitelor de acest fel. Mai am inca acea icoana si o privesc cu mare drag. Am analizat-o foarte mult, isi expune inima deschisa, ca si cum imprastie tuturor celor ce cred in Ea dragostea Ei nelimitata, iar mainile...mainile le-am admirat din prima zi cand am deschis ochii pe acea icoana...firave, feminine, cu degete lungi si foarte apropiate...imediat mi-am dorit ca, atunci cand voi fi mare, sa am si eu asemenea maini frumoase.

Si acum, cand ma uit la Ea, ii multumesc pentru asta!
Si acum imi doresc multe alte lucruri, am idealuri, am scopuri, insa, am tot ceea este mai important: sunt sanatoasa, atat eu, cat si cei dragi mie, iubesc si sunt iubita! 

Sper ca, intr-o buna zi, sa reusesc sa imi vad si celelalte visuri implinite si sa le primesc cu recunostinta si caldura.

Mai mult timp pentru tine

Timpul este cel mai pretios pentru noi toti, el trece pe langa noi, ne lasa in urma, ne uita, nu-si mai intoarce nici macar privirea catre ce a lasat... Este important sa-l asteptam in fiecare statie si sa-l primim asa cum se cuvine, sa il cinstim si sa notam in agenda personala fiecare oprire.

Timpul ne ofera clipe frumoase, pe care e important sa le slavim, sa le ridicam la cel mai inalt rang, o data pierdute, nu le putem recupera..."Roata se-ntoarce", insa nu si timpul, nu si zilele, saptamanile, lunile sau anii pierduti cu activitati care nu ne fac placere, nu ne incanta, de aceea cu totii ne dorim libertate si independenta. Nu ne place sa fim constransi de nici o situatie, ne place sa controlam tot ceea ce tine de propria persoana.

Primaria Sectorului 3 s-a gandit la toate aceste lucruri, in dorinta de a-si ajuta cetatenii, astfel ca sustine inregistrarea in Sistemul National Electronic de Plata Online cu cardul bancar, www.ghiseul.ro, care permite plata electronica a impozitelor si taxelor aferente bugetului local sector 3 direct pe internet. Astfel, nu mai suntem obligati sa stam la "coada", pana ne vine rau la propriu si, cel mai important, salvam o mare parte din timpul nostru pe care il putem petrece cu persoanele dragi, in aer liber sau oriunde ne dorim.

Plata cu cardul direct pe internet prin ghiseul.ro confera utilizatorilor numeroase avantaje, printre care:
  • Confort, rapiditate si independenta geografica si temporala (posibilitatea achitării taxelor şi impozitelor locale oricând şi oriunde v-aţi afla);
  • Siguranta asigurata de un site securizat la inalte standarde privind tranzactiile cu cardul pe internet;
  • Posibilitatea platii impozitelor si taxelor locale pentru toate proprietatile detinute pe teritoriul Romaniei, cu conditia inrolarii in sistem a unitatii administrativ teritoriale pe raza careia se situeaza proprietatea; 
  • Plata amenzilor, atat la jumatate din minim, in termenul de 48 de ore, cat si ulterior;
  • Nu se percepe comision.
Este, de altfel, prima institutie din tara care promoveaza aceasta modalitate de plata si dupa implementare.

Mai mult decat atat, activarea contului pe www.ghiseul.ro pentru plata taxelor şi impozitelor direct pe internet are numeroase avantaje pe termen lung şi vă poate aduce premii atractive în perioada 1 august - 31 decembrie 2013.

Activarea contului (finalizata la momentul modificarii parolei iniţiale) reprezintă o inscriere automată la tragerea la sorţi pentru 5 telefoane Galaxy S4 mini (respectiv 1 telefon în fiecare lună) şi pentru marele premiu constând intr-o tableta Samsung XE500T1C-A01RO Z2760 64GB WIN8.

Mai multe detalii despre concurs puteti afla pe Campanie Ganditi-va cate lucruri minunate puteti face in momentul in care va achitati impozitele si taxele direct cu cardul bancar!

Va puteti afla oriunde, cu oricine si sa faceti ceea ce va place cel mai mult :)

luni, 4 noiembrie 2013

Ce nu stiati despre papile :)


Ma tot gandeam la numele pe care l-am atribuit blog-ului, la ce sunt exact aceste papile, la ce folosesc, si ,dupa o scurta documentare, m-am gandit sa va prezint ce am aflat, chiar este interesant, credeti-ma :)

Numele blog-ului meu s-a nascut dupa o discutie pe care o purtam cu niste prietene referitoare la arta culinara, indeosebi dulciuri, care ne plac atat de mult. Eu sustineam sus si tare faptul ca eu de foarte multe ori mananc de pofta si nu de foame, pentru ca daca mi-ar fi foame as manca orice, pentru a o potoli, dar nu, pofta este pofta si trebuie tratata ca atare. Si astfel am ajuns eu la concluzia ca papilele mele sunt alintate :)

Si acum sa va prezint ce am aflat:

  • Nu poti vedea papilele gustative

Daca deschizi gura vei vedea pe limba niste bilute mici de care probabil esti convins ca sunt papilele gustative. De fapt, "acestea nu sunt decat niste formatiuni, fiecare dintre ele avand cate 6 papile incorporate", dupa cum afirma pentru Women's Day dr. Linda Bartoshuk, de la Universitatea din Florida. Receptorii specializati din interiorul lor te ajuta sa distingi gustul dulce, sarat, acru sau amar.

In plus, ele nu se afla doar pe limba, ci de pe cerul gurii, pana la gat si stomac. Toate acestea transmit informatia catre creier si astfel poti savura cu atata placere bunatatile pe care le consumi.

  • Nu toata lumea are acelasi numar de papile

Potrivit Nicholas Bower, director medical la MedExpress, un adult are, in medie, intre 2.000 si 10.000 papile gustative. Cei care au mai mult de atat au un simt al gustului foarte dezvoltat, simtind mult mai intens savoarea oricarui aliment consumat. "Cercetatorii au descoperit ca acestor persoane nu prea le plac vegetalele, caci pentru ele au un gust prea acru", spune dr. Bartoshuk. "De asemenea, ele nu vor aprecia deserturile foarte dulci, precum crema de zahar ars".

Pentru a vedea cam cate papile ai, poti face un test simplu chiar la tine acasa. Aplica niste picaturi de colorant alimentar albastru pe limba si inghite de cateva ori in sec. Apoi examineaza suprafata limbii: gruparile de papile nu se vor colora, asa ca vor ramane roz. Cu cat este mai roz limba, cu atat inseamna ca poti simti mai bine gustul.

  • Gustul si aroma sunt doua lucruri diferite

Gusturile sunt cele patru bine cunoscute (dulce, amar, acru, sarat) si cel de-al cincilea, care nu este inca recunoscut de toata lumea, umami. In schimb, savoarea este o combinatie de gust si miros. Tocmai de aceea creierul inregistreaza si mirosul in momentul cand mananci. Prin simpla mirosire a unei gogosi cu ciocolata va fi transmis un semnal creierului, iar mancatul in sine va trimite semnale altei parti cerebrale.


  • Papilele gustative au rolul de a te tine in viata

"Abilitatea de a distinge gustul este una vitala", sustine Trey Wilson, medic stomatolog la New York. "Papilele ii spun creierului daca este in regula sau nu sa inghiti ceea ce mesteci". Dupa cum explica dr. Bartoshuk, copiii sunt nascuti sa iubeasca dulcele si sa urasca gustul acru, caci zaharul natural, nu cel procesat, cu care se invata toata lumea de-a lungul vietii, reprezinta un combustibil pentru creier.

In plus, datorita papilelor, oamenii doresc sa consume sare, sodiul fiind esential pentru buna functionare a organismului, in special pentru sistemul nervos si cel muscular.

  • Aromele preferate nu sunt batute in cuie

Iti poti antrena simturile pentru a fi incantate de arome noi. Chiar copiii mici, privindu-i pe parintii lor cand consuma diverse mancaruri, vor sa incerce si ei si apoi descopera ca incep sa le placa. Daca vrei sa consumi un aliment care nu iti place, asociaza-l cu ceva dulce, caci acesta este un gust pe care niciun corp nu il refuza. La fel poti face asociind hrana cu ceva mai gras. De exemplu, daca vrei sa consumi brocoli, mananca-l cu branza sau frige-l, pentru a-i scoate la iveala zaharul natural. In plus, daca mananci brocoli, invita la masa pe cineva caruia ii place aceasta leguma, caci vazandu-l cu ce pofta inghite, iti va fi si tie mult mai usor sa procedezi la fel.


  • Preferintele in materie de gust difera in functie de fluctuatiile hormonale

Poate ati observat ca femeile aflate in primul trimestru de sarcina nu vor sa manance legume. Acest lucru se intampla pentru ca papilele gustative le protejeaza de un potential pericol. Din cauza ca gustul amar este un semnal pentru "otravitor", corpul respinge orice are si cat de putin aceasta caracteristica, pentru a proteja fatul. In acelasi timp, femeile insarcinate poftesc dupa alimente grase si dulci, iubind carbohidratii din paine sau bomboanele de ciocolata. Ele asociaza aceste gusturi cu ceva bun pentru organism.

  • Papilele se regenereaza in mod constant

Papilele gustative au un ciclu de viata in decursul caruia se dezvolta, de la celule simple la celule specializate in detectarea gustului. Apoi, ele mor si sunt inlocuite de altele. Dupa cum explica dr. Bartoshuk, nu traiesc mai mult de 10-14 zile. Totusi, ele pot sa moara mai devreme daca te arzi sau oparesti cu ceva prea fierbinte. Din fericire, vei redobandi simtul din nou, cand altele vor creste. De aceea simti acelasi gust al alimentelor si la batranete.


Deci, ce spuneti, cum vi se pare?


Eu zic sa ne alintam papilele asa cum ne dorim, dar sa tinem cont si de ceea ce face bine organismului si spiritului nostru, nu numai de gust, sa existe un echilibru in toate!



O noua zi!

O noua zi, o noua saptamana, care a inceput frumos, soarele ne zambeste din imparatia lui si ne incalzeste, asa cum mai poate si el...se pare ca nu a obosit inca, mai are ceva putere :)
Eu ii multumesc pentru asta, iubesc zilele insorite, imi dau o stare de bine, de parca natura toata imi zambeste, iar acolo unde exista zambet exista lucruri frumoase :)

Zambiti si voi!


Inocenta si ,totusi, putere!

Se intampla cam de fiecare data cand ajung la munte sa nu fiu imbracata corespunzator, nu stiu cum fac, dar fac in asa fel incat, ajunsa acolo fiind, imi dau seama ca iar am uitat ceva, iar mi-am luat in bagaj numai hainute subtiri, iar nu m-am incaltat cu ceva comod...tot timpul se intampla cate ceva, desi sunt foarte bine avertizata din timp, dar asa sunt eu, uneori grabita, alteori zic ca le stiu pe toate, am ascultat eu prognoza meteo dinainte si stiu ca va fi cald si bine...deehh...cert e ca de multe ori sunt putin pe langa :).

Asa am procedat si ultima data, cand ne-am propus noi sa escaladam putin muntele, vazand cat de frumoasa este vremea, bineinteles, eu plecand cu o bluzita foarte subtire pe mine.
Si tot urcand putin cate putin, inspirand aerul proaspat, bucurandu-ne de fiecare clipa, temperatura scadea, trupul meu reactiona la schimbarea brusca, dar inca nu indrazneam sa imi fac cunoscute trairile, nu de alta, dar am darul de a enerva pe cei apropiati cu problemele mele "de grad inalt" si mi se reproseaza ca ma plang cam des din orice...Incerc sa-mi ascund "suferinta" pana cand am inceput sa dardai la propriu si, bineinteles, nu am mai putut ascunde nimic...

Mi-am luat bine meritata portie de mustrare, iar in momentul cand am vrut sa ripostez, am vazut doi copilasi, fratiori, unul dintre ei parea sa aiba 9 ani, iar celalalt in jur de 5-6. Cel mic avea o sacosa care parea destul de grea, cel putin pentru cat putea el sa duca. Ambii erau imbracati in pantalon scurt si tricou si nu se plangeau din cauza asta...la un moment dat, cel mic se opreste plangand, spunand ca lui ii este foame, ca nu a mancat nimic toata ziua. 

Fratele sau se intoarce catre el si ii spune ca nu mai dureaza mult, mai au putin pana acasa si il roaga sa mai reziste. I-a luat sacosa din mana si incerca sa-l ia in brate pe micut, dar nu reusea. M-am uitat la ei cat sunt de inocenti, curati si cu cata omenie sunt inzestrati. 

Am stat o clipa, m-am uitat catre cer si m-am intrebat: cum poti sa te plangi tot timpul din orice prostie, cand niste copii amarati au probleme mult mai grave si incearca sa le rezolve, fara sa faca un caz din asta? Nu am mai simtit frigul in acel moment, am simtit ca trebuie sa fac ceva pentru a-i ajuta pe micuti. Am mers catre ei, i-am intrebat daca mai au mult pana acasa si daca ne permit sa-i ajutam. 

Au zambit din toata inima amandoi, de parca si-ar fi deschis sufletul in fata noastra, li se citea entuziasmul, multumirea, fericirea si nerabdarea de a ne intoarce cu orice pret favorul. In drum spre modesta lor casuta, am aflat ca mai au cinci frati, ca mamica lor a ramas singura, doar ea si cu sora cea mare, in varsta de 15 ani au grija de ei. 

Ne tineau strans de mana si ne spuneau ca acasa ii asteapta paine calda, facuta de mamica lor si ca ne vor da si noua o paine sa mancam pe drum, sa nu ne fie foame, sa nu plangem si noi ca fratiorul cel mic. A fost cu adevarat o lectie de viata pentru noi si ar putea fi pentru multi altii, care isi creeaza probleme de tot felul, cand nu este cazul. 

Viata mi-a demonstrat inca o data, prin acesti minunati copii,  ca adevarata valoare sta in lucrurile simple, iar in acel moment zambetul lor sincer plin de multumire ne-a facut sa ne simtit in fata lor mici mici mici...

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.

vineri, 1 noiembrie 2013

Kilipirim

Nu am ajuns pana acum la niciun targ Kilipirim, dar am tot citit ca se aplica reduceri substantiale. Recunosc, m-ar incanta ideea, sa fiu doar eu prin multitudinea de stiinte, domenii si subiecte :). Poate, pana pe 3 noiembie, am sa reusesc sa ajung.

Detalii gasiti si pe http://www.dallesrevolution.ro/p14-Targuri.

Pana atunci, lectura placuta!

"Cartile sunt prietenii cei mai linistiti si constanti, consilierii cei mai accesibili si intelepti si profesorii cu cea mai multa rabdare."

                                                      Charles W. Eliot

Despre contabilitate

Fiind de profesie economist, mi-am propus sa accesorizez blogul si cu postari din domeniul financiar-contabil. Contabilitatea, in esenta, este o stiinta, dar mai presus de orice, este o arta. Dupa parerea mea, un bun contabil nu este acela care efectueaza calculele si prezinta rezultatul, este cel care, inainte de a trece la fapte, are deja bine stabilit in minte punctul in care vrea sa ajunga, si-a preconizat rezultatul si urmeaza incet incet pasii catre el, bineinteles, respectand cadrul legal si normele in vigoare.

Asa ca va doresc sa fiti cei mai buni contabili sau orice va doriti!


Nu oricine poate fi om de radio


Va spuneam ca, de la o vreme, ma trezesc si adorm cu incantatoarele melodii pe care le-am descoperit pe "Frecventa Sufletului", ma fac sa vibrez. Am observat ca, in spatele emotiei pe care o traiesc atunci cand ascult acea muzica bine acordata, sta un om cu o vocatie pentru ceea ce transmite mai departe, Daniel Roxin, un scriitor, poet, om de televiziune, care sustine iubirea, adevarul si libertatea.

Numai un om cu o oarecare pregatire, simt si responsabilitate pentru aria careia i se adreseaza poate fi numit cu adevarat un om de radio.

Am mai gasit de curand o campanie, sustinuta de http://blogalinitiative.ro, pentru ajutarea unui blogger http://www.mirceahodarnau.ro/, care a scris un volum intitulat "Mediasul Radiofonic 1950-2013", in care vorbeste despre oamenii de radio care zilnic sau saptamanal au incantat sau iritatat ascultatorii pe frecventele celor doua posturi de radio locale din Medias. Ideea aceasta s-a nascut in el prin anul 2010, iar pentru documentare a folosit surse din arhiva Primariei Medias si interviuri cu colegii de breasla, respectiv anumite fise de prezentare a activitatii lor radiofonice.

A “colindat” tari precum Germania, Italia, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania si orase ale Romaniei, unde i-a gasit acum domiciliati pe fostii colegi. A luat legatura cu ei si incet, incet s-a tinut de capul lor sa ii trimita materiale despre activitatea lor radiofonica. Drumul a fost oarecum anevoios, dar cel mai important este ca a reusit sa isi indeplineasca visul. Coordonatorul volumului face radiojurnalism de 20 de ani la Medias, fiind absolvent al BBC Radio School in anul 1997 si a unui master in Managementul Relatiilor Publice.

Asa cum va spuneam, trebuie sa ai o oarecare pregatire, nu te poti prezenta in fata publicului larg, a auditoriului, gol, lipsit de acea sclipire de care ai nevoie pentru a realiza lucruri marete, atat pentru sufletul tau, cat si pentru cei care se vor bucura de creatiile tale.
Cartea isi are originile in paginile disertatiei, demonstrand seriozitatea cu care autorul Mircea Hodarnau s-a aplecat asupra temei, imbogatind documentarea in arhiva cu marturii revelatorii despre statiile de radioficare si de radioamplificare, ca instrumente de informare si propaganda, dar si ca vectori diseminatori de cultura si divertisment.

"Pentru cei ce vor studia istoria presei transilvane, vor fi pretioase informatiile stranse de Mircea Hodarnau despre primele posturi de radio de dupa 1990, dar si marturiile jurnalistice de la cei ce s-au daruit anilor de inceput” - mentioneaza in prefata cartii Conf. Univ. Dr. Radut Bilbiie.

Haideti sa-l sustinem si noi, pentru ca stim cat este de greu sa te faci cunoscut in zilele in care dicteaza politica si materialitatea.

Drumul poate fi greoi, dar sunt convinsa ca este extraordinar de frumos!


Vesnic tanar cu COSMOTE

Fiecare secunda care se scurge peste trupul meu imi spune ca sunt un simplu calator si timpul nu ma poate privilegia, el trece peste mine, lasand mici urme, atat cat ii permit si eu, pana cand nu va mai conta parerea mea, nu ma va mai intreba daca sunt sau nu de acord cu anumite schimbari, el isi va urma cursul, asa cum este firesc, iar eu va trebui sa accept.

Si sunt fericita, chiar si asa, pentru ca port nemurirea, tineretea si iubirea in suflet, asa m-am nascut si asa le voi purta cu mine peste tot, ele sunt "accesoriul" meu nelipsit, nu se dezlipesc de mine niciodata, sunt o norocoasa! De fapt, cu totii suntem, daca am sti sa apreciem ceea ce conteaza cu adevarat pentru sufletul nostru, nemuritor. 

Valoarea noastra ca oameni sta exact in acele lucruri pe care le consideram banale, nu ne luptam pentru ele, preferam sa luptam pentru materialitate, lasand spiritualul din noi sa se evapore. Da, sta chiar in lucrurile acelea simple, care reusesc sa ne aduca beatitudine, armonie, echilibru si belsug in suflet.
Sunt adevaratele cutii de valori, pe care ar trebui sa le tinem strans, sa nu le pierdem niciodata. Respectul, solidaritatea, loialitatea, toleranta, spiritul de sacrificiu, generozitatea, sinceritatea, ele sunt cele care cu adevarat conteaza!

COSMOTE este de acord cu noi, vrea sa se mentina vesnic tineri prin profesionalism si perseverenta si isi doreste sa ne ajute si pe noi sa recastigam aceste valori pierdute, de unii, pe drumuri mult prea intortocheate.

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.


Buna dimineata!

Heeiii, gata, m-am trezit! Mi-am inceput ziua frumos, cu un zambet larg pe chip si o mini-sedinta de meditatie, asa ca de incepator :)
Am baut un ceai cald de lamaie si imi las sufletul sa zboare pe acordurile fine www.frecventa-sufletului.ro/player/player.php.

Voi cum va incepeti dimineata?


Insomnii...

Asta-i buna...v-am urat si noapte buna, dar eu tot nu am somn...o fi Halloween-ul de vina? Am mai si declarat ca nu imi place :). Nu imi lasa mintea sa se odihneasca, e ceva necurat la mijloc...Ma tot delectez cu muzica ambientala, poate poate trece Ene si pe la mine, dar nimic!

Incerc sa ma deconectez de la tot si sa-mi regasesc linistea in pernele mele pufoase!

Vise placute, ingerasii sa va sarute!