sâmbătă, 14 decembrie 2013

Ghici cui vreau să-i mulțumesc!

Oare cui aș putea eu să-i mulțumesc pentru ceva deosebit? Bineînțeles că I-aș mulțumi, în primul rând, lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit ocazia de a fi călător pe acest minunat Pământ și de a mă dezvolta așa cum consider eu că mi se potrivește și cum îmi face plăcere.

 Aș continua mulțumindu-le părinților, pentru că prin ei s-a produs minunea venirii mele pe lume, bunicilor pentru că au avut grijă de mine, dascălilor pentru bunele maniere, gânduri, informații și cuvinte calde cu care m-au poleit în cei șaptesprezece ani de școală, doctorilor care m-au îngrijit când am avut nevoie de ajutorul lor, prietenilor care îmi sunt aproape, iubitului meu pentru grija și dragostea pe care mi-o oferă necondiționat și lista ar putea continua la infinit, pentru că îmi place să mulțumesc tuturor celor care îmi zâmbesc, i-aș mulțumi naturii pentru energia pe care mi-o oferă zi de zi, copiilor care merg la grădinița din fața blocului meu pentru veselia cu care mă îmbată și mă binedispun în fiecare dimineață, oferindu-mi câte o lecție de viață în fiecare zi...

Însă, în mod deosebit, simt să mulțumesc celor de la BlogalInitiative și nu fac asta pentru a câștiga foloase de niciun fel, ci pentru că mi-au oferit ocazia de a mă cunoaște mai bine pe mine, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar. Știam că una din pasiunile mele este aceea de a scrie, însă nu mi-am analizat niciodată nivelul până la care pot scrie sau cantitatea pe care o pot atinge, dacă pot numi așa suma ideilor pe care le pot avea, a creațiilor pe care le pot susține.

Mi-a plăcut încă de mică să scriu, scriam orice, fără a avea neapărat vreo logică, vreun sens, însă îmi plăcea la acea vreme și modul în care țineam stiloul în mână, cum reușeam să arcuiesc literele, să le dau o formă frumoasă, mi-am zis de atunci că aș vrea să fiu scriitoare.

 Și încă îmi susțin această dorință, aș vrea să devin cunoscută într-o zi, aș vrea să am propriile cărți, cu care să mă mândresc și care să rămână amintire și moștenire neamului românesc, deși sunt conștientă că dorința de a citi o carte, în format fizic, pe hârtie, a scăzut drastic, ceea ce mi se pare a fi o îndepărtare de la cultura și istoria noastră, însă mă voi adapta fără probleme, doar sunt tânără și voi reuși, pentru că voi lupta pentru asta!

Ei sunt cei pe care i-am descoperit pentru prima dată în căutările mele disperate de a reuși să mă fac ascultată, citită și de a comunica tot timpul cu cei care au aceleași idealuri ca și mine și asta tot pentru dezvoltarea mea, pentru a reuși să învăț cât mai multe lucruri despre ceea ce sunt și ceea ce pot deveni. E minunat să te poți exprima liber, să fii citit și apreciat!

Și dacă tot suntem în acea perioadă frumoasă a anului, pe care trebuie să o începem cu o mulțumire sinceră, sau chiar mai multe, de ce să nu o facem? Este, în primul rând înspre binele nostru, ne eliberăm, ne simțim mulțumiți și împliniți pentru că măcar printr-un cuvânt simplu ”Mulțumesc” putem să oferim și celorlalți o bucățică din fericirea noastră, practic le returnăm împrumutul pe care ni l-au oferit, fără a ne cere în schimb nicio garanție, atunci când au avut încredere în noi, când ne-au ajutat, când, practic, ne-au arătat că nu le suntem indiferenți, că le pasă cu adevărat de noi.

Eu mi-am deschis sufletul în fața voastră, în prag de sărbătoare, așa că vă invit cu toată dragostea să îmi urmați exemplul și să-mi mărturisiți sincer cui v-ați dori să mulțumiți și de ce.
Puteți face asta și pe Facebook, care a devenit atât de popular, încât întotdeauna este împodobit cu ultimele noutăți, dar și folosind aplicația Bradul Mulțumirii, care vă permite să adăugați un mesaj de mulțumire unei persoane dragi și apoi să-l prindeți în brăduț.


Vă mulțumesc și vouă, celor care vă răpiți câteva secunde sau minute din timpul vostru, pentru a fi mai aproape de mine, prin gândurile pe care le exprim!


                                                           Sursă foto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza!