luni, 9 decembrie 2013

Ne schimbăm sau nu look-ul de sărbători?

În fiecare an, în apropierea sărbătorilor, simt o nevoie inexplicabilă de a schimba ceva la părul meu, în special. Chiar acum caut tot felul de tunsori, coafuri, moduri de aranjare a părului, îmi face plăcere să îmi ocup timpul cu așa ceva, in apropierea Crăciunului, însă problema cea mai mare este că nu pot ajunge niciodată la o hotărâre fermă, de fiecare dată oscilez între diverse tunsori...
Urăsc faptul că sunt atât de nehotărâta!

Știu doar că aș vrea să-mi păstrez lungimea, poate aș renunța la maximum 2-3 cm, pentru că au trecut câteva luni de la ultima tunsoare, aș vrea filat pe lungime, însă nu de la rădăcină, pentru că risc să îmi crească țepișori și nu este tocmai plăcut...poate mi-aș face și un bretonel sau poate nu mi-aș face, să-l tund în scări?

Nu știu cum vreau, știu doar că vreau să-mi stea bine, îl vreau lung și vreau o formă frumoasă. Problema este că niciodată nu sunt mulțumită și dau mereu vina pe acea persoană amărâtă care încearcă să-mi facă pe plac...dar cum ar reuși ea, săraca, să facă asta când nici măcar eu nu știu ce vreau și ofer explicații diferite la minut? 

Unele chiar au reușit, fără să mă întrebe prea multe lucruri și am fost super mulțumită, fericită, împlinită, însă pănâ la următoarea tunsoare, când îi spuneam că vreau la fel ca data trecută și ieșea cu totul altceva. Asta nu am putut să-mi explic...și am renunțat și la serviciile acelei persoane, care mă tundea de ani buni, însă la un moment dat a încetat să-și mai dea interesul, că doar a devenit mare hairstylist! 

Acum trebuie să caut o nouă persoană, pentru că și nici cealaltă cu care am înlocuit-o pe prima nu reușește niciodată să mă înțeleagă și nu nimerește nici măcar lungimea potrivită, într-o parte mai lung, în alta mai scurt, într-una mai gros, în alta mai subțire, deși eu nu îmi doresc astfel de asimetrii.

Oare numai eu am astfel de probleme? Sunt curioasă dacă mai există cineva așa ca mine, nehotărâtă și veșnic nemulțumită în materie de tunsori.

Ce ziceți, fetelor, îmi dați o idee? Aștept păreri, și de ce nu, chiar poze!

Pupici :*

Blog: papilele-alintate.blogspot.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza!