luni, 30 decembrie 2013

London...Yardley London

       A fost o seară minunată, plină de mister și romantism. Totul s-a petrecut la granița dintre real și imaginar. Adormisem citind ”Femei îndrăgostite ” al lui D.H Lawrence, cu o cană de ceai de iasomie în mână, în care înmuiam delicat câte un biscuit cu unt și aromă de portocale. Flăcările aurii emanate de șemineul din sufragerie mă ademeneau în atmosfera de vis.

 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
       Modul în care scriitorul schițează portretul eului feminin aflat în căutarea maturității emoționale m-a făcut să mă gândesc la acea epocă plină de eleganță pe care mi-aș fi dorit să o trăiesc...să port acele pălării englezești și umbreluțe fine, să particip la cursele de cai care, la rândul lor, emanau atâta eleganță, să văd trăsurile cum se plimbă agale pe bulevard...

       În acea seară minunată de iarnă am avut un vis. Am întâlnit un gentleman care părea că aparține acelor vremuri. A fost atât de real, încât nu sunt convinsă că a fost un simplu vis...Pășea ușor spre mine, purta mănuși din piele fină și avea în brațe un buchet de flori de primăvară, în plină iarnă...

-     Cine sunteți și pe cine căutați, domnule?
-     Chiar pe dumneata, primește în dar aceste flori și hai să bem un ceai împreună!
-     Vă mulțumesc din suflet, sunt extraordinare, parcă îmi citiți gândurile, este exact aroma care mă definește...Cu siguranță vom savura un ceai, însă numai după ce aflu cine sunteți și care este scopul acestei vizite.
 
-      Pentru început vă pot spune doar că sunt aici pentru a vă ajuta să vă redescoperiți, să vă amintesc faptul că sunteți unică, specială, extraordinar de frumoasă, elegantă și să nu uitați nici o clipă că sunteți cea mai importantă persoană din viața dumneavoastră, căreia trebuie să-i oferiți cea mai mare atenție și cel mai profund respect. Cam acesta este scopul vizitei mele...cât despre identitate vă pot spune că mă numesc London...Yardley London
 
-     Yardley London ați spus? Îmi sună atât de cunoscut numele dumneavoastră...aaa, știu! Acesta este numele unui renumit brand de cosmetice, izvorât din Marea Britanie și recunoscut în întreaga lume. Aveți vreo legătură cu acesta?
-      Da, bineînțeles că am! Îl reprezint până la ultima notă!
-      Dar ar trebui să fiți foarte bătrân...după calculele mele, ar trebui să aveți cam 250 de ani...și dumneavoastră vă arătați precum un tânăr foarte chipeș, pe care orice domnișoară și-ar dori să-l aibă la braț.
 
-     Permiteți-mi să vă corectez...am 242 de ani, și peste 150 de tipuri de parfumuri cu arome florale la activ. Părinții mi-au recunoscut talentul de mic și, astfel, m-au încredințat Casei Regale Britanice, pentru a oferi un plus de aromă și eleganță. Am simțit că aveți nevoie de răsfăț și mi-am spus că acum este momentul să mă strecor în viața dumneavoastră. Din luna mai a acestui an, am sosit aici, în România, pentru a fi mai aproape de domnițe frumoase și speciale.
-     Ați avut o idee genială, chiar era nevoie de prezența unui ”tânăr” atât de rafinat, care să aducă măcar o notă din aroma grădinilor englezești și pe la noi.
 
-     Le-am adus pe toate, nu doar una!   Eu am remarcat că aveți un oarecare regret în suflet, cel de a nu fi trăit în Anglia acelor vremuri minunate...Vă pot îndeplini și acest vis.
-     Uff, domnule...eu nu mai știu dacă trăiesc un vis sau dacă toate acestea chiar se întâmplă.
-     Sunt atât de real precum razele soarelui care bat în geam dimineața și vă trezesc din cele mai profunde vise.
 
-     Atunci spuneți-mi chiar în acest moment cum pot să pătrund în locuințele englezești de odinioară.
-     Acest lucru este posibil încă de acum 8 ani, aici, în RomâniaBritish Gallery se numește locația și este chiar ceea ce căutați. Acolo găsiți decorațiuni interioare, cadouri, ceaiuri, cafea, porțelanuri, seturi de tacâmuri, canapele și fotolii și multe altele. Trebuie doar să mergeți în București, pe strada Paris, numărul 14A și în City Mall la etajul 1. O găsiți de altfel și în Ploiești, dacă aveți cumva drum pe acolo, în Piața Victoriei, numărul 1, Mall Shopping Center (Mercur), parter.
 
-     Acum chiar meritați un ceai englezesc de iasomie Taylors & Harrogate, pe care l-am primit de la prietena mea din Anglia. Eu îl servesc cu biscuiții cu unt și portocale Root & Wings.
-     Sunt și preferații mei! Mă bucur să remarc faptul că împărtășim aceleași gusturi. Mi-ar plăcea să știu ce arome preferați și în materie de parfum, pentru că asta este specialitatea mea.
-     Ați observat, probabil, cum am primit acel buchet cu care m-ați întâmpinat. Ador florile de primăvară, strânse laolaltă, dacă ar fi posibil, le-aș purta în fiecare zi, mi-aș croi o rochie numai din ele, uite așa:
 
 
 
 
-     Hmm, în acest caz, vă recomand aroma de margaretă regală Royal Daisy. Mai am și alte arome precum lăcrimioară, levănțică, violetă, citrice și lemn, bujor și trandafir. Cred că v-ați dat seama că savoarea citricelor combinate cu lemnul este destinată domnilor, care își doresc să impună respect prin prestanță și rafinament. Oricum, pentru personalitatea și gusturile dumneavoastră, margareta regală este cea mai potrivită, emanând prospețime și puritate
 
-     Câtă nerăbdare și dorință nestăvilită îmi puteți provoca! Aș vrea să-mi oferiți acum aroma de margaretă regală...mi-aș dori o cremă de corp, un body-spray, cremă de mâini, gel de duș și chiar și un parfum. Mi le-aș dori pe toate la un loc, aș vrea să îmbrac aroma grădinilor englezești în plină iarnă. Credeți că mă puteți ajuta cu acest aspect?
 
-     Bineînțeles, domniță! Pe toate acestea le găsiți exclusiv în lanțul de farmacii Centrofarm și pe site-ul British Gallery. Să înțeleg că dumneavoastră sunteți persoana pe care ați dori să o răsfățați cu aceste arome britanice, așa e?
-     Da, după cum ați spus și dumneavoastră, eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea, dacă eu nu aș fi fericită și împlinită, atunci nu aș putea transmite mai departe nici măcar un zâmbet. Mi-aș dori un set complet care să mă transforme într-o margaretă regală.


 

-     Atunci, dacă asta vă este dorința, poftiți la brațul meu și haideți să purcedem în căutarea aromei pe care o iubiți, care vă va desăvârși.
-     Da, în seara aceasta vreau neapărat să îmi catifelez pielea și să îmi răsfăț simțurile. Nota de bază a acestei arome este moscul, pe care îl ador, pur și simplu. Citricele îmi oferă energie și prospețime, este tot ceea ce îmi doresc de la un parfum și de la produsele de îngrijire a pielii! Iubesc gama Royal English Daisy pentru senzualitatea pe care mi-o oferă și pentru faptul că mă transformă într-o domniță dintr-o epoca de mult apusă, prin eleganța și rafinament.



      Pielea mea va fi acum mai hidratată, își va păstra prospețimea pentru o perioadă mai lungă de timp și va emana un miros ademenitor. Va fi tratată regește, cu niște produse pe măsură, folosite ani la rând de însăși Regina Elisabeta a Marii Britanii.






 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta conteaza!